Esenţe Vibraţionale

Specialistul Esentelor Florale de o Calitate Superioară


PHI Essences oferă o gamă largă de Esenţe Florale, Remediile Florale Bach şi Esenţe de geme, orhidee, animale, plante, flori sălbatice şi plante aromatice de pe trei continente diferite: Europa, America de sud (Orhidee din Amazon), Africa (Insulele Canare) şi în anul 1996 au fost introduse şi esenţele create în cercurile/formaţiunile apărute în lanurile de recolte.

Esenţele Florale: Promovează Echilibrare Energetică

Toate plantele cu infloreşcenţă au aceleaşi caracteristici, acestea sunt conectate cu solul şi obţin  susţinere prin rădacinile lor, deci sunt unite cu mediul fizic al pământului. Majortatea florilor au energie activă, aceasta este găsită deasupra suprafeţei. Deci, este logic ca efectul eseţenelor florale să fie simţit mai mult în mediul vibraţional, care este deasupra pământului, în aceleaşi timp acestea menţin conectarea cu centru pământului. La noi, fiinţele umane, esenţele florale au un efect de compensare emoţională  (potrivit cu orientarea fiecărui individ), în mediul astral şi eteric al corpului. Dezvoltarea fiecărei persoane apare în gândurile şi în emoţiile sale, de aceea esenţele florale sunt importante pentru procesele de dezvolatre ale personalităţii. Esenţele pot ajuta la eliberarea şi curăţarea blocajelor emoţionale, generate de dezvoltarea personală continuă.

ANDREAS KORTE / PHI Essences

 

Interviul

Andreas Korte este biolog german şi creatorul esenţelor vibrationale florale, cel care conduce simultan PHI Essences, a vizitat recent Madridul. Acolo a susţinut o prelegere despre, ‘Orquídeas del Amazonas HLT ‘(Orhideele din Amazon şi HLT), organizată de Academia de Esenţe Naturale. Un alt curs despre conectarea cu delfinii a fost programat în data 22 August în Tenerife.

Andreas Korte, bine cunoscut pentru modul său personal de a vedea lumea şi de a înţelege biologia, a creat propria sa metoda de elaborare cu cristal. Mesajul său este clar: mediul trebuie să fie protejat, putem obţine energia  florilor fără a le afecta (tăia/rupe).

Andreas Korte este în acelaşi timp filantrop, colaborează cu organizaţii caritabile şi ecologiste de pe întreaga planetă din Japonia şi din regiunea amazoniană, totodată a creat sistemul HLT (combinând lumina, sunetul, culoarea şi esenţele  vibraţionale). Folosim această oportunitate pentru a-i pune câteva întrebări despre multitudinea de esenţe pe care a creat-o.

Delfinul este prin excelenţă un animal al mării şi poate fi considerat ambasadorul tuturor animalelor. În PHI Essences, esenţa Delfin a devenit o referinţă. De ce este atât de importantă această esenţă?

Aceasta este o temă foarte interesantă şi am menţionat deja despre ea în cartea mea „Delphine und Wale” (El mensaje energético de los delfines y ballenas), “Delfini şi Balene”, dar cel mai important lucru aici, este faptul că ajută să deschidă Chakra inimii, echilibrează emisferele cerebrale, creşte vitalitatea şi ajută femeile în timpul sarcinii şi al naşterii.  De asemenea, este utilă pentru a trata tulburările de hiperactivitate la copii (ADHD).

Această esenţă este utilizată pentru activarea apei şi chiar şi delfinii au fost trataţi cu această esenţă în habitatul lor natural.

Delf        Delf essence

Care sunt activităţile programate pentru următorul ’’curs delfin’’ din Tenerife?

Anul acesta vom studia cactuşii si alte plante canare (din Insulele Canare). Asta înseamnă că participanţii vor învăţa despre toate aceste specii în habitatul lor natural.

De asemenea, vom lucra cu esenţele marine, în special delfin şi balenă. Vom merge la mare, pentru a face o activare a apei folosind esenţa delfin şi mergem într-o drumeţie pentru a cunoaşte Parcul National Teide, unde vom lucra cu esenţa sa.

Noua dumneavoastră carte despre recuperare prin energia animalelor va fi tradusă în limba spaniolă?

Încă nu avem o data exactă de publicare, dar este deja tradusă şi gata pentru a fi imprimată.

Esenţa de urgenţă K9 este benefică pentru emoţiile noastre?

Poate fi utilă în cazurile în care întunericul şi depresia au preluat controlul asupra vieţii noastre. Esenţa K9 activează puterea noastră de regenerare, ajută oamenii să iasă din acea spirală de negativitate prin descoperirea propriilor lor posibilităţi.

În termeni fizici, aş dori să subliniez faptul că esenţa K9 îmbunătăţeşte sistemul imunitar. Aceasta poate ajuta, de exemplu, când o persoană are herpes, acest lucru fiind datorat unei temeri ori în situaţia în care sistemul imunitar a fost expus.

K9 bottle   K9 Plant

Orhideele din Amazon sunt unele dintre florile cele mai populare şi de asemenea, sunt foarte importante pentru PHI. Proprietatile lor au fost colectate sau studiate?

L-am studiat în habitatul lor natural şi de la început am avut intuiţia, că am avut nevoie să merg în regiunea amazoniană sa fiu aproape de ele. Am făcut o clasificare detaliată, care conţine numele original al fiecărei orhidee. Este necesar să se studieze planta în compoziţie, structură şi aspectul său. Este important ca fiecare orhidee să fie analizată botanic.

Lady Butterfly european orchid amazonas orchid

Aţi descris întotdeauna cercurile din recolte (cercurile/formaţiunile apărute în lanurile de culturi agrare) ca fiind esenţe care reprezintă porți către alte niveluri. Aţi putea explica acest lucru?

Ele au ascunsă în interior o putere imensă de vindecare, deoarece acestea lucrează la niveluri de energie mai înalte, de asemenea, au grijă şi de corpul tău. Lucrează la cele cinci niveluri de subconştient şi apoi ne scapă de vechile structuri, pe care le transportăm fără a fi conştienţi de acest lucru.

cropcircle

Având în vedere experienţa dumneavoastră, care esenţă este cel mai greu de găsit?

Dincolo de toate îndoielile esenţa K9 a fost cel mai dificil de creat, deoarece elaborarea acesteia în pădurea virgină africană solicită mult efort fizic şi am întâmpinat o mulţime de dificultăţi în acest proces.

Putem găsi un mesaj ecologic în toate esenţele, cărţile şi cursurile Korte PHI Essences? De ce este Amazonul întotdeauna prezent în PHI? Ce reprezintă?

Amazonul este foarte important deoarece, în cazul în care vom arunca o privire la liniile de la ecuator si le comparăm cu linia centrală a corpului uman, ne dăm seama că pădurile şi formaţiunile de coral fac parte dintr-un centru energetic. Amazonul este, fără îndoială, o parte străveche a planetei, care este conectată la Chakra inimii. De aceea, Amazonul este atât de important pentru mine, este inima planetei şi în mod clar este legat de puterea de vindecare.

Noi asistăm la distrugerea acestuia, care este, în acelaşi timp, o distrugere a Chakrei inimii a oamenilor. Toate conflictele din prezent, care au loc în întreaga lume…… suntem toţi afectaţi de distrugerile prezente în locuri precum Brazilia şi trebuie să fim conştienţi de acestea şi de implicaţia pe care o au asupra noastră.

Au trecut treizeci de ani de la dezastrul de la Cernobîl. O parte din mesajul ecologic, pe care l-aţi transmis este că întotdeauna aţi respins puterea nucleară. Care este cea mai bună alternativă? Vă simţiţi optimist în privinţa viitorului în domeniul energiei?

Cea mai bună opţiune este utilizarea energiei libere, aceasta este teoria mea bazată pe investigaţia lui Nikola Tesla (începuturile secolului al XIX-lea), dar se pare că nu avem acces încă la aceasta. Deci, momentan, energiile solară şi eoliană sunt cele mai bune două opţiuni. Mai sunt şi altele, ca energia termică, dar energia liberǎ va reprezenta principala modificare în viitor.

Din punctul meu de vedere, generaţia noastră ştie care sunt cele mai bune opţiuni şi soluţii, dar încă acţionează în conformitate cu vechile convingeri. Este doar o chestiune de timp, până când noi posibilităţi vor înlocui vechile structuri.